Monthly Archives: September 2012

Natura este fascinanta

Cascada de la Havasupai

Cascada Havasu din Marele Canion, cu apa de culoarea opalului, ofera un peisaj fantastic. Aceasta este cea mai fotografiata cascada din lume si este usor de inteles de ce, culoarea apelor sale fiind aproape ireala.

cascada-Havasupai

Aurora boreala

Aurora boreala face ca cerul noptii sa fie una dintre cele mai impresionante imagini si sa semene cu un organism pulsant, ondulator, ce pare ca danseaza in zeci de culori. Acest fenomen natural se observa pe cerurile nordice, in special in Laponia, la Rovaniemi, unde puteti merge de Craciun si astfel veti atinge doua obiective importante: vizitati casa lui Mos Craciun si luati parte la acest fenomen unic.

Cascada Angel, Venezuela

Casacada Angel, ce poarta numele aviatorului american Jimmie Angel, care a survolat minunea naturala in 1937, este mandria Parcului National Canapa, din Venezuela. Aceasta cascada este ascunsa in inima junglei si este cea mai inalta din lume, fiind considerata una dintre cele opt minuni naturale ale lumii.

Golful fluorescent din Vieques, Puerto Rico

Datorita celor trei rauri luminescente, La Parguera, Golful Tantarilor si Fajardo, puteti avea o experienta suprarealista, facand baie printre 160.000 de organisme microscopice – dinoflagelate. Minunea vizuala a fost descoperita de colonistii spanioli, in jurul anului 1500. Acestia au fost atat de socati de opera “diavolului”, incat au oprit raurile “pictate” sa se mai verse in ocean, construind un fel de baraj. Asa ca dinoflagelatele nu se pot revarsa nici acum in ocean si se bucura de o viata linistita.

Vieques

Muntele Roraima, din Venezuela

Este un munte foarte inalt de pe taramurile Venezuelei, inconjurat de nori, ce il fac sa para suspendat in aer. Despre acest loc magic a scris si Sir Arthur Conan Doyle, in cartea “Lumea Pierduta”. Intrucat este un loc izolat, aici vietuiesc tot felul de animale si plante unice in lume. Tepui apare si in filmul de desene animate produs de Pixar, “Up”.

Roraima

Plantele “extraterestre” din Yemen

Socotra este o insula din Marea Arabica, cunoscuta si ca un giuvaer al biodiversitatii, intrucat un sfert din plantele de aici sunt unice pe Terra. Aici plantele sunt neobisnuite, precum copacul numit “trompa de elefant roz” sau cel denumit “Sangele Dragonului”.

Yemen

Pestera Licuricilor, Noua Zeelanda

Fenomenul este vizibil in anumite zone ale Noii Zeelande si ale Australiei, unde mergeti pe sub pamant si aveti impresia ca deasupra voastra se afla cerul instelat al noptii. Acest lucru se datoreaza lui Arachnocampa, cunoscut si sub denumirea de vierme stralucitor, care lumineaza aceste pesteri. Acesta este, de fapt, o larva de musca, care traieste intr-un cuib de matase, creat pe peretii pesterilor. Din cuib atarna un fel de mucus in care se prinde prada.

pestera-licuricilor-noua-zeelanda

Stancile din provincia Hunan, China

Stancile Wulingyuan din China sunt formate din peste 3.000 de varfuri spectaculoase, de gresie, care au o inaltime de peste 800 de metri si sunt imprastiate prin mai multe pesteri si ravene din regiunea Wulingyuan. Cel mai renumit loc este Pestera Dragonului galben, care este captusita cu mai multe stalactite impresionante. Gazduit in muntii din nord-vestul provinciei Hunan, Wulingyuan a ramas neatins din cauza distantei.

stancile-Hunan

Ciupercile fosforescente din Japonia si Brazilia

S-au descoperit, pana in prezent, 71 de specii de ciuperci stralucitoare. Ele apar in timpul sezonului ploios, iar pamantul de langa ele straluceste de la sporii imprastiati. Chiar daca sunt usor de observat, mai ales in intuneric, ciupercile denumite stiintific Mycena Chlorophos au fost descoperite abia in anii ’90, in Japonia si in Parcul National Ribeira din Brazilia, si asta pentru ca specia se dezvolta in zone salbatice, greu accesibile oamenilor. In schimb, cei care vor sa le admire o pot face cel mai bine pe insula japoneza Mesameyama, acolo unde exista cea mai mare densitate de ciuperci bioluminiscente.

Mycena Chlorophos

Podurile vii din Cherrapunji, India

Crescute din radacinile arborelui, trunchiurile copacului sunt despicate la mijloc de populatia Khasis din Cherapunjee, pentru a crea “sisteme de ghidare a radacinii”. Cand ajung pe celalalt mal al raului, radacinile sunt plantate in sol. Dupa ce devin puternice, robuste, podul viu este gata. Un exemplu perfect pentru folosirea naturii fara a o distruge. Unele dintre ele au peste 500 de ani vechime si pot suporta 50 de oameni deodata.

Cherrapunji

Cele mai frumoase si cele mai inalte cascade din lume

Desi o cascada pare simpla in natura, este de obicei un rau care cade de pe o stanca intr-un bazin de apa, si apoi continua sa curga ca un rau – un efect vizual uimitor.

Desi exista mai multe cascade foarte inalte in Europa – cea de-a sasea si cea de-a saptea se gasesc in Norvegia – si in alte tari cum ar fi Noua Zeelanda, primele 5 cascade ca inaltime sunt aproape toate situate in cele doua Americi. America de Sud detine trei din cele cinci, in timp ce restul gigantilor se gasesc in Africa de Sud si Statele Unite.

Multe dintre aceste cascade nu sunt foarte bine cunoscute, si asta nu e din cauza ca nu sunt interesante sau captivante, ci deoarece sunt foarte indepartate, si e dificil pentru turisti sa le viziteze. Si pentru ca sunt atat de departe de drum, cateva dintre ele au fost recent descoperite. Fascinant este acela ca, desi aceasta lista este actuala, ar putea exista alte cascade chiar mai inalte decat acestea cinci.

Sa vedem care sunt cele mai inalte cascade din lume si care sunt cele mai frumoase.

Cele mai inalte cascade:

Cascada Yumbilla, Peru – 895,4 metri

Yumbilla

Cascada Olo’upena, Statele Unite – 900 metri

Olo'upena

Cascada Tres Hermanas, Peru – 914 metri

hermanas

Cascada Tugela, Africa de Sud – 948 metri

Tugela

Cascada Angel, Venezuela – 979 metri

Angel

Cele mai frumoase cascade:

Cascada Victoria, Zambia

Victoria

Cascada Niagara, partea americana, New York

americana

Cascada Niagara, partea canadiana

canadiana

Cascada Amicalola, Georgia SUA

Amicalola

Cascada Yosemite, SUA

Yosemite

Cascada Sutherland, Noua Zeelanda

Sutherland

Cascada Dettifoss, Islanda

Dettifoss

Cascada Kaieteur, Guyana

Kaieteur

Cascada Plitvice, Croatia

Plitvice

Cascada Iguazu, Argentina

Iguazu

 

Gradini celebre partea a II-a

Aceasta este continuarea de la Gradini Celebre partea I

Gradinile celebre au capacitatea de a-i impresiona pe iubitorii de natura prin frumusetea si linistea lor. Mai jos va prezentam 19 dintre cele mai frumoase si mai faimoase gradini ale lumii.

Vila Cimbrone de pe Coasta Amalfi din Italia, este o cladire veche ce dateaza inca din secolul XI. Desi a suferit multiple daune, a fost reconstruita si reconditionata de-a lungul anilor, acum functionand ca hotel, iar gradinile ei sunt deschise publicului.

Villa_Cimbrone

Schoenbrunn este una dintre cele mai faimoase gradini regale din VienaAustria. Pe langa Gradina Zoologica pe care o adaposteste, la Schoenbrunn se mai gaseste o Gradina Englezeasca si una Botanica.

Schonbrunn

Langa palatul Alhambra se gaseste Generalife, una dintre cele mai uluitoare gradini ale Spaniei care incanta trecatorii cu fantani spectaculoase, terase de trandafiri, arbusti si chiparosi umbrosi.

alhambra_Garden

Sigiriya din Sri Lanka amesteca frumusetea naturala a bolovanilor cu apa si terasele ingrijite.Este una dintre cele mai vechi gradini din lume si este impartita in 3 forme distince: gradina cu apa, gradina cu pestera si bolovani si gradinile terasate.

Sigiriya

Axa centrala a gradinilor Versailles (concepute de Andre Le Notre) este Marele Canal, asezat in asa fel pentru a reflecta soarele la apus. In jurul ei se intind figuri geometrice de flori, drumuri, iazuri, lacuri si fantani – in numar de 1400, printre care o fantana spectaculoasa in care un car tras de cai il poarta pe triumfatorul Apollo – o referire la gloria Regelui Soare.

Versailles

Sculpturi cu femei frumoase si alte creaturi abunda in Gradinile Boboli din Florenta, Italia.

gradinile-boboli.

Fondator al picturii impresioniste franceze, Claude Monet, s-a documentat pentru faimosul sau iaz cu nuferi in casa sa din GivernyFranta.

Giverny

Gradina Administratorul Umil in Suzhou, China este o alta asezare care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Este considerata una dintre cele mai faimoase gradini ale Chinei.

suzhou

Arhitectura traditionala chineza domneste cu suprematie in Gradina Yuyuan din Shanghai. Gradina a fost amenajata in 1559 de catre Pan Yundan, care a lucrat la ea timp de 20 de ani, pentru a-i face pe plac tatalui sau.

Yuyuan

Kenroku-en este una dintre cele Trei Gradini Mari oficiale din Japonia si este situata in Kanazawa. Este deschisa publicului pe toata durata anului si se percepe o taxa de intrare. Gradina are 8750 de copaci din un total de 183 de plante.

Kenroku-en.

Muntii Padurea Neagra din Germania

Padurea Neagra este o zona de munte impadurita in Baden-Württemberg, Germania. Aceasta acopera districtele germane Enz, Rastatt, Calw, Freudenstadt, Ortenaukreis, Rottweil, Emmendingen, Schwarzwald-Baar, Breisgau-Hochschwarzwald, Lörrach si Waldshut. Aceasta regiune muntoasa de 193 de km lungime si 60 de km latime acopera aproximativ 12000 de km patrati ai tarii. Zona este pastrata de catre voluntarii Schwarzwaldverein (Societatea Padurea Neagra), cel mai vechi club german de alpinism existent.

 

Padurea Neagra din Germania

Padurea Neagra din Germania

 

Acest lant muntos este alcatuit din gnais (roca meramorfica) si acoperit cu un strat de piatra de nisip. Unii dintre cei mai inalti munti din aceasta regiune sunt Feldberg, Herzogenhorn, Belchen, Spieshorn, Schauinsland si Kandel. In timpurile medievale, muntii Padurea Neagra au fost o regiune miniera importanta a continentului european. Fluvii cum ar fi Dunarea, Neckar, Wiese si Murg traverseaza acesti munti, oferind regiunii alimentare cu apa pentru pastrarea ecologiei. Lacurile de munte prezente in acest teritoriu sunt o dovada a faptului ca Padurea Neagra a fost acoperita de ghetari in timpul ultimei ere glaciare, glaciatiunea Wurm.

 

izvorul Dunarii

izvorul Dunarii, in muntii Padurea Neagra

 

Aceasta regiune impadurita din Germania este alcatuita in special din pini si brazi. Desi exploatarea forestiera excesiva a dus la epuizarea lemnului in aceasta regiune, se depun mari eforturi pentru refacere.Muntii Padurea Neagra adapostesc o fauna rara, cum ar fi cai cunoscuti sub numele de “Vulpile din Padurea Neagra” si vaci Hinterwalderberg. Rama giganta (Lumbricus badensis) se gaseste doar in aceasta zona a lumii.

 

cai Padurea Neagra

cai Padurea Neagra, Germania

 

Padurea Neagra este una dintre destinatiile turistice in plina expansiune in Germania. Turistii se inghesuie in vaile din apropierea muntilor, cum ar fi Feldberg si Belchen. Lacuri precum Titisee si Schluchsee contribuie, de asemenea, la frumusetea acestei regiuni. Cascada Triberg de pe raul Gutach este una dintre cele celebre cascade din muntii Padurea Neagra.

 

Padurea Neagra, Feldberg

Padurea Neagra: valea Feldberg

 

 

Lacul Titisee, Padurea Neagra

Lacul Titisee, Padurea Neagra, Germania

 

 

cascada Triberg, Padurea Neagra

cascada Triberg, raul Gutach, Padurea Neagra

 

Cei 22531 de km de trasee prezente in acest teritoriu sunt potriviti pentru activitati cum ar fi ciclism, drumetii sau alergare pe teren variat. Pentru turistii care doresc altceva decat activitatile in natura, exista, de asemenea, o serie de muzee, cum ar fi Vogtsbauernhöfe, un muzeu in aer liber ce prezinta viata agricultorilor din regiune in secolul 17 si 18, precum si Muzeul German al Ceasului in Furtwangen, care relateaza istoria industriei prelucratoare a ceasului. Chiar si minele care dateaza din timpuri medievale au fost redeschise in scop turistic.

Exploatarea forestiera este o alta activitate importanta a oamenilor care locuiesc in aceasta regiune. Sculptura in lemn a inflorit ca industrie de-a lungul secolelor. Ceasurile cu cuc si ornamentele sculptate sunt elemente de fantezie pentru turistii care viziteaza aceasta zona. Agricultura, cresterea vitelor si alte activitati legate de produse lactate sunt practicate la un nivel substantial.

In afara de natura, Padurea Neagra este renumita si pentru legende si traditii unice practicate aici, chiar si astazi. Fabulele ce circula despre zona fac din Padurea Neagra o regiune si mai interesanta. Potrivit uneia dintre fabule, nimfele de apa traiesc in adancurile intunecate ale lacului Mummel in Baden in timp ce o alta fabula vorbeste despre un rege care traieste in apele adanci ale lacului, care trage femeile la imparatia lui subacvatica. Apoi, exista stravechi traditii, cum ar fi ultima recolta de struguri care trebuie adusa acasa cu o caruta trasa de un bou. Se crede ca in cazul in care nu se respecta traditia, atunci intreaga recolta devine acra.

Padurea Neagra din Germania este cu adevarat un loc minunat pe care mama natura l-a oferit omenirii. Oricine ar trebui sa o viziteze cel putin o data in viata.

Castele celebre din Irlanda

Castelele din Irlanda demonstreaza bogata istorie a Irlandei si grandoarea asociata cu arhitectura.Peisajul rural irlandez este plin de castele somptuoase si istorice, care atrag vizitatori din toate colturile lumii. Iata cateva dintre cele mai faimoase castele irlandeze care raman o marturie maiestuoasa a bogatei istoriii a Irlandei.

Astazi, multe castele irlandeze au fost transformate in hoteluri de lux iar acest lucru ofera optiunea de a avea o vacanta complet privata sau chiar planuirea unei intalniri de afaceri. Glorioasele castele irlandeze te fac cu adevarat sa te simti regeste atunci cand pasesti in apropierea acestora. Arhitectura pura si istoria bogata au fascinat turistii in ultimii ani.

Castele celebre din Irlanda

Castelul Belfast

Castelul Belfast este un minunat castel irlandez care se afla pe pantele Dealului Cave. Are aproximativ 122 de metri deasupra nivelului marii. Unul dintre motivele pentru care turistii se aduna la castelul Belfast este peisajul uimitor care se poate vedea din Belfast si lacul Belfast. Acest castel a fost finalizat in anul 1870 dupa ce un castel din lemn a fost distrus intr-un incendiu. A fost proiectat de Charles Lanyon si fiul sau pentru a doua Marchiza de Donegall. Magazinul de antichitati din castel ramane o atractie majora pentru turistii din intreaga lume.

 

Castelul Belfast

Castelul Belfast, Irlanda

 

 

Castelul Belfast

gradina Castelului Belfast

 

Castelul Ashford

Amplasat pe tarmul nordic al raului Lough Corrib, castelul Ashford este unul dintre numeroasele castele irlandeze care a devenit un hotel de lux din 1939. Familia anglo-normanda de Burgos a construit acest castel irlandez in secolul 13.

 

Castelul Ashford

Castelul Ashford, Irlanda

 

 

Castelul Ashford

Castelul Ashford, peisaj deasupra raului Lough Corrib

 

Castelul Blarney

Dintre toate castelele irlandeze, castelul Blarney este cel mai vizitat de turisti pe tot parcursul anului. Castelul dateaza de inainte de anul 1200. Piatra de Elocventa sau Piatra Blarney se afla pe partea de sus a castelului, care are multe legende in spatele ei. Acest castel irlandez este situat in apropiere de Cork.

 

Castelul Blarney

Castelul Blarney

 

 

Castelul Blarney

Castelul Blarney, Irlanda

 

 

Castelul Blarney

peisaj din Castelul Blarney

 

 

Castelul Blarney

Castelul Blarney

 

Castelul Dublin

Desi Castelul Dublin a fost distrus ca urmare a incendiului de la sfarsitul secolului al 17-lea, astazi se afla din nou restaurat in gloria sa originala. Acest castel a fost infiintat in anul 1204 la ordinele regelui Ioan. Astazi, castelul Dublin ramane un loc de intalnire pentru inaugurari prezidentiale din Irlanda si alte functii maiestuoase.

 

Castelul Dublin

Castelul Dublin

 

 

Castelul Dublin

Castelul Dublin, Irlanda

 

Castelul Ross

Castelul Ross este situat pe malul Leane Lough din Parcul National Killarney din Kerry. Acest castel irlandez a fost construit la mijlocul anilor 1400. Astazi, acest castel este renovat iar turistii se pot bucura de plimbari cu barca pe lac, in sezonul de vara. Exista diferite legende asociate cu acest castel irlandez si stramosii acestui loc – clanul O’Donoghue.

 

Castelul Ross

Castelul Ross, Irlanda

 

 

Castelul Ross

Castelul Ross, Parcul National Killarney din Kerry

 

Castelul Bunratty

Castelul Bunratty ramane una dintre atractiile turistice majore in prezent. Scarile in spirala si temnitele periculoase sunt atractiile majore ale castelului Bunratty. Acest castel irlandez se afla in zona centrala a satului Bunratty. Cetatea medievala cu camere de lux si design elaborat a fost construita in secolul 15. Primii locuitori care au trait aici au fost vikingii. Se poate admira o imagine superba din partea de sus a estuarului castelului si zona aeriana.

 

Castelul Bunratty

Castelul Bunratty, Irlanda

 

 

Castelul Bunratty

Castelul Bunratty noaptea

 

Castelul Antrim

Castelul Antrim a fost construit intre anii 1610 si 1666 de catre Sir John Clotworthy. Din pacate, o mare parte din acest castel irlandez a luat foc in anul 1922, ducand la distrugerea castelului Antrim. Astazi,gradinile acestui castel raman o destinatie turistica foarte populara.

 

Castelul Antrim

Castelul Antrim

 

 

Castelul Antrim

gradinile Castelului Antrim din Irlanda

 

Castelul lui Harry Avery

Constructia acestui castel este, probabil, ceea ce ii face pe oameni interesati de el. Castelul lui Avery Harry este situat la sud-vest de Newtownstewart, Tyrone, in Irlanda de Nord. Acest castel irlandez are 2 constructii in forma dreptunghiulara, cu turnuri gemene masive, in forma de D. A fost numit dupa Henry Aimbreidh O’ Neil (Harry Avery O’ Neil).

 

Castelul lui Harry Avery

Castelul lui Harry Avery

 

Castelul Durrow

Castelul Durrow este si acesta in prezent un hotel de lux din anul 1998, oferind mult doritul ragaz in afara vietii orasului. Acest castel a fost construit intre ani 1712 si 1716 de catre colonelul William Flower.

 

Castelul Durrow

Castelul Durrow, Irlanda

 

Castelul Coole

Castelul Coole a fost construit in cursul anilor 1789 si 1798. Proiectat de James Wyatt, este acum unul dintre cele mai frumoase castele din Irlanda. Design-ul este neo clasic si a fost redeschis pentru public inca din anul 2006. Castelul Coole este situat in Enniskillen, Fermanagh, in Irlanda de Nord.

 

Castelul Coole

Castelul Coole, Irlanda

 

Castleknock

Castelul Castleknock se intinde pe terenul colegiului Castleknock din Castleknock, situat in Dublin, Irlanda. Castelul este aproape in ruine, fiind pastrata doar o parte din forma poligonala dupa ce a fost daramat in urma razboiului civil din 1641.

 

Castleknock

Castleknock

 

Castelul Cahir

Acesta este unul dintre cele mai mari castele din Irlanda. Castelul Cahir este situat pe o insula stancoasa de pe raul Suir. Acest castel se afla, de asemenea, printre preferintele turistice majore. Conor O’Brien, Printul de Thomond, l-a construit in anul 1142. A existat un turn specific conectat la rau, care reprezenta principala sursa de apa in cele mai vechi timpuri.

 

Castelul Cahir

Castelul Cahir

 

 

Castelul Cahir

Castelul Cahir, Irlanda

 

Castelul lui Audley

Castelul lui Audley este situat in apropiere de Strangford, Down, ce se intinde in zonele de nord ale Irlandei. Peisajul rural irlandez are multe castele precum castelul Audley. Construit in secolul al 15-lea, castelul Audley are un turn inconfundabil. Un perete ingust cu o poarta simpla acopera acest turn.

 

Castelul lui Audley

Castelul lui Audley, Irlanda

 

 

Castelul lui Audley

Castelul lui Audley