Tag Archive for amenajare

Cand e nevoie de subzidirea și impermeabilizarea fundatiei casei

subzidire a caseiCasa bătrânească a rămas în paragină și vreti s-o readuceti la viață. Are fisuri mari, care nu se explică doar prin deteriorarea superficială a mortarului de zidărie, ci printr-o deplasare nedorită a pereților. Acoperișul se înclină sau ia forma unei șei, iar la cercetarea locală constați că nu este din cauza structurii lui de rezistență, ci din cauza afundării unui zid sau a mai multora.

Ce faceti în această situație? O soluție este subzidirea fundației. Adică adăugarea unei fundații suplimentare la cea existentă. Simplu spus, se excavează în jurul și sub fundația veche și se toarnă una nouă, până la adâncimea stabilită de un proiectant.

Deși fundația nouă poate fi mai groasă decât cea veche, important nu este faptul că fundația se lărgește, ci faptul că ea coboară în adancime.

În mod obișnuit, în zona de câmpie, adâncimea de fundare este între 90 și 110 cm, adică limita de îngheț, în timp ce la munte fundația trebuie să fie mai adâncă, deoarece limita de îngheț a solului este situată la 120 cm.

Pentru a evita problemele în viitor, noua fundație trebuie impermeabilizată. Printr-o hidroizolare corectă construcția va fi protejată împotriva fisurilor provocate de infiltrațiile nedorite sau de diferențele de temperatură.

Impermeabilizarea fundației trebuie însă realizată cu foarte mare atenție deoarece, odată realizată greșit, este foarte greu de reparat și aduce cu sine costuri ridicate.

Din acest motiv, îți recomandăm să alegi produse performante. Plastimul este o emulsie bituminoasă creată special pentru hidroizolarea la rece a fundațiilor masive din beton și a pereților de sprijin.
Plastimul este tixotropic, ceea ce face posibilă aplicarea pe suprafețe verticale sau înclinate. După uscarea completă, Plastimul formează un strat hidroizolator platic, rezistent la apă și în imersie prelungită, chiar dacă apa este ușor acidă sau alcalină, și este rezistent și la agenții agresivi prezenți în sol.

Pentru a va asigura că lucrarea se execută corect, trebuie să fiti atent la anumite detalii. Astfel, suprafața ce va fi tratată trebuie să fie solidă și perfect curată. Laptele de ciment trebuie îndepărtat, la fel și urmele de praf, grăsimi sau particule desprinse.

În prima fază, pe suprafața fundației se aplică o amorsă realizată din Plastimul diluat cu apă 1:10. Când amorsa este complet uscată, se aplică un prim strat nediluat de Plastimul, în grosime de cel puțin 1,5 mm (strat umed), cu bidineaua, gletiera sau airless. Urmează al doilea strat, în aceleași condiții. Grosimea minimă finală, după uscare, trebuie să fie de cel puțin 3 mm.

Spor la renovat!

Un acoperiș funcțional și estetic

acoperis functional esteticSubiectul „acoperiș” este în prim-plan în familia voastră în două circumstanțe: dacă aveţi o casă în construcție sau dacă sunteţi proprietarul unei locuințe vechi, care necesită lucrări de întreținere sau chiar înlocuirea acoperișului. În aceste condiții, cu siguranță, aveţi o mulțime de întrebări, așa că vrem să venim în ajutorul vostru și să vă oferim măcar o parte dintre răspunsuri.
Ce tip de acoperiș alegeţi?

Unul dintre principalele criterii pentru alegerea acoperişului îl reprezintă stilul casei. În prezent, pe piaţa de specialitate sunt disponibile soluţii adecvate oricărui stil, fie el modern, clasic sau rustic. De exemplu, stilul modern poate fi obţinut cu ajutorul acoperişurilor cu panta lină, foarte abruptă sau terasate. În funcție de pantă, acoperișurile pot fi plate (cu panta mai mică de 5 grade), cu pantă mică (sub 15 grade), medie (cu panta între 15 și 45 de grade) și abrupte (cu panta mai mare de 45 de grade). Cele cu panta medie și abruptă se mai numesc acoperișuri înalte şi prezintă de obicei două straturi, între care se găseşte unul de aer, care asigură o bună izolare termică (caracteristici excelente de izolare).