Fisurarea constructiilor reprezintã un semnal serios de risc pentru siguranþa constructivã / structuralã, ducând, în ultimã instanþã, la prãbusirea constructiei în ansamblu sau partial.
Viteza de degradare a construcþiilor poate fi mãritã în cazul existenþei unor defecte iniþiale datorate greselilor din fazele de concepere, proiectare, executie sau chiar exploatare a acestora (lipsa continuitãtii rezemãrii pe verticalã, pozitionare gresitã a armãturii sau cãlcarea ei în timpul
execuþiei, eliminarea unor componente constructive dupã darea în exploatare s.a.). Toate acestea duc la aparitia unor constructii a cãror înfãtitare frizeazã esteticul, dar si siguranta utilizãrii lor, constituind, în ultimã instanþã, o dovadã a neglijenþei din partea proprietarilor, dar si a autoritãtilor publice obligate sã vegheze la siguranþa publicã si curãtenia mediului.
Putem preveni degradarea constructiilor; putem prelungi durata lor de exploatare, evitându-se si accidentele posibile ca urmare a acestui proces.
Cea mai eficientã cale în aceastã directie o constituie monitorizarea atentã, perseverentã si competentã a comportãrii in situ a constructiilor, adicã urmãrirea curentã si specialã a comportãrii lor si interventiile de mentenantã (întretinere si reparatii) si de reabilitare (renovare si restructurare).
//
Leave a Reply