Perspective incerte de crestere a sectorului constructiilor

house

house

Piata autohtona a constructiilor se va stabiliza in perioada urmatoare (potrivit opiniilor reprezentantilor companiilor din domeniu), atat furnizorii de sisteme, cat si antreprenorii specializati estimand majorari usoare ale cifrelor de afaceri din 2012.

Totusi, sectorul constructiilor se afla si la inceputul acestui an intr-o situatie dificila, mentinandu-se problemele intampinate in perioada recesiunii, respectiv nivelul redus al cererii, scaderea volumului investitiilor straine directe si guvernamentale, precum si accesul limitat la imprumuturi bancare.

Astfel, perspectivele pe termen scurt raman incerte, o revigorare usoara in domeniu fiind posibila numai in conditiile unei stabilizari a pietei rezidentiale si intensificarii programelor de investitii in infrastructura si reabilitare termica, sustinute din fonduri bugetare.

Un impuls in sector va fi dat – in perioada urmatoare – si de proiectele realizate din fonduri europene, care vor constitui si in 2012 principala sursa de finantare. Stabilizarea domeniului constructiilor, cel putin in lunile urmatoare, este confirmata si de studiile de conjunctura publicate de Institutul National de Statistica (INS) si de Banca Nationala a Romaniei (BNR), potrivit carora productia din domeniu va stagna, in timp ce va fi consemnata o usoara scadere a stocurilor de contracte si comenzi.

Totodata, directorii executivi ai companiilor de constructii chestionati de cele doua institutii preconizeaza o reducere moderata a numarului de angajati din sector si o crestere usoara a preturilor. In ansamblu, activitatea din sectorul de constructii fluctueaza in functie de impactul crizei asupra economiei si este influentata de orice decizie guvernamentala sau stabilita la nivel european.

Astfel, climatul economic fragil si variabil, coroborat cu modificarile legislative nationale, reglementarile europene, dinamica numarului de comenzi si costurile materiilor prime explica sporirea numarului de incidente de plata din ultimii trei ani. Mai mult, specialistii in problematica macroeconomica sunt de parere ca exista sanse minime ca economia Romaniei sa revina la rate de crestere de 4%-5% in anii urmatori, astfel incat va fi necesara interventia statului prin masuri pentru sprijinirea companiilor locale.

De asemenea, expertii in economie recomanda autoritatilor centrale sa ofere facilitati pentru mediul de afaceri (preponderent pentru societatile exportatoare) si sa infiinteze o banca comerciala puternica, avand capital majoritar autohton, concomitent cu incurajarea unei politici usor nationaliste, aplicata pe toate planurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *