Metale termo-sensibile sunt materiale noi care vor permite cladirilor sa “respire”. Aceasta noua abordare a modului de concepere a anvelopantei unei cladiri va permite o schimbare radicala a ideii de cum pot fi racite sau incalzite spatiile interioare.
O cladire cu anvelopanta adaptabila, permeabila, realizata din mii de fasii metalice a fost special creata in Los Angeles pentru a demonstra proprietatile materialului si modul in care functioneaza. In acest caz se are in vedere modificarea proprietatilor materialului sub influenta temperaturii astfel ca au fost folosite fasii realizate din doua metale cu caracteristici diferite. Profesorul Doris Kim Sung a creat aceasta volumetrie folosind otel laminat sub forma unor lamele taiate cu laserul si care au fiecare fata realizata din alt metal, cu coeficienti diferiti de dilatare. Atunci cand razele soarelui incalzesc una din fetele metalului, cele doua materiale se dilata diferit si produc curbarea acestuia.
Intreaga anvelopanta este compusa din mii astfel de fasii. Golurile dintre elemente permit o variatie in dimensiuni, coeficientul de dilatare si gradul de curbare. Tesatura astfel obtinuta este fixata pe un schelet metalic care confera rigiditate si defineste volumul interior.
Anvelopanta permite cladirii sa respire pentru ca anumite zone ale fatadei se incalzesc si se dilata la viteze diferite si in momente diferite ale zilei. Fiecare fasie din metal reactioneaza la temperatura astfel ca local, estetica fatadei se schimba pe masura ce acestea ajung sa se curbeze. Principiul este simplu: aerul este evacuat prin golurile nou create prin curbarea lamelelor. Pe masura ce anvelopanta se raceste, fie ca nu mai este sub directa influenta a soarelui sau fenomenul se intampla pe durata noptii, metalul isi revine la forma initiala iar golurile se inchid asemeni petalelor unei flori.
Este foarte important de stiut ca acest proces se intampla automat, nu implica consum de energie sau automatizari (echipamente). In principiu, acest principiu trebuie sa poata functiona indiferent de conditiile meteo fiind necesara o particularizare pentru anumite zone cu clima extrema. O alta aplicatie care este in dezvoltare urmareste transformarea acestor lamele in sisteme de umbrire pentru ferestre, prin inserarea acestora intre doua foi de geam.
Fatadele care permit reglarea automata a temperaturii joaca un rol foarte important in arhitectura durabila, in incercarea de a crea un climat propriu echilibrat. Desi este greu de imaginat ca se va ajunge la o autonomie totala, folosirea acestor proprietati in cazul metalelor este un pas important in aceasta directie. Avand in vedere dezvoltarile si experimentele din domeniu putem considera ca arhitectura dinamica devine realitate.
Mai multe informatii gasiti pe:http://www.materia.nl
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa