Author Archives: admin

Bancile germane reduc creditarea catre periferia zonei euro

Bancile germane au redus creditarea transfrontaliera catre regiunile mai slabe de la periferia zonei euro, cu circa o cincime din ianuarie pana in mai, si in prezent este la cel mai scazut nivel incepand din 2005, arata datele bancii centrale din Germania, potrivit Financial Times.

Intre ianuarie si sfarsitul luni mai bancile germane au taiat creditarea neta catre Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia si Spania cu 55 de miliarde de euro, la 241 miliarde de euro, arata o analiza a datelor Bundesbank, realizata de grupul Morgan Stanley.

Bancile din Germania si Franta se afla, de la mijlocul anului 2010, intr-un proces de reducere a expunerii fata de zona euro, dar ultimele date indica o accelerare.

Imprumuturile nete ale bancilor germane pentru Italia, de exemplu, au coborat cu 25% in primele cinci luni, comparativ cu un declin de numai 7% pentru intreg anul trecut.

Schimbarea reflecta temerile ca dezmembrare a zonei euro va conduce la controlul capitalului in tarile care parasesc uniunea monetara, precum si presiunile de reglementare exercitate asupra bancilor pentru reducerea dependentei de piata financiara si pentru cresterea corelarii creditarii cu depozitele detinute local.

“Suntem ingrijorati ca balcanizarea pietelor bancare va reprezenta o limitare pentru creditare, recuperare economica si va vi o sursa de instabilitate sistemica”, a afirmat Huw van Steenis, analist la Morgan Stanley.

Statistici privind creditarea pe fiecare tara nu au fost disponibile in cazul bancilor franceze, dar potrivit Morgan Stanley creditarea fata de restul zonei euro a scazut cu circa 50% comparativ cu aprilie 2010 si a ajuns la 489 miliarde de euro la sfarsitul lunii mai.

Sursa: Mediafax

Peste 272 de milioane de euro solicitate de tinerii fermieri intr-o singura sesiune

In cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finantare pentru Masura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), au fost depuse 7.971 de solicitari de finantare de catre tinerii fermieri romani.

Valoarea totala a acestor solicitari de fonduri europene de la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) se ridica la 272,3 milioane de euro. Asadar, alocarea de 120.886.096 de milioane de euro pentru aceasta sesiune a fost depasita de peste 2 ori. Astfel, acordarea finantarii va fi decisa in urma selectiei cererilor de finantare in functie de punctajele obtinute de fiecare proiect in parte.

Sesiunea de primire a proiectelor a fost deschisa in perioada 1 iunie – 6 iulie 2012, fiind alocate toate fondurile pentru aceasta masura de finantare. Practic, pentru a raspunde solicitarilor tinerilor fermieri si avand in vedere cererea foarte mare de fonduri nerambursabile, au fost pusi la dispozitia solicitantilor toti banii disponibili pana la finalul perioadei de finantare, respectiv 2013.

Pentru obtinerea finantarii europene nerambursabile, tinerii fermieri au intocmit proiecte de investitii pentru infiintarea sau modernizarea fermelor vegetale, a stupinelor dar si pentru cresterea animalelor.

Cele mai multe cereri de finantare conforme au fost depuse de solicitantii de fonduri nerambursabile, din Regiunea 6 Nord-Vest. Astfel, acestia au depus, la sediile Oficiilor Judetene ale APDRP, 1.457 de proiecte, in valoare totala de aproximativ 50 de milioane de euro. Regiunea 4 Sud-Vest urmeaza Regiunii 6 Nord-Vest, cu 1.415 de proiecte conforme depuse, in valoare totala de 47,2 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 1.214 de proiecte conforme depuse, cumuland 43,2 de milioane de euro, se afla Regiunea 2 Sud-Est.

Pana in acest moment, in cadrul acestei masuri de investitii, au fost semnate contracte de finantare pentru 8.044 proiecte, avand o valoare totala nerambursabila de peste 162 de milioane de euro. Platile efectuate pana acum, catre beneficiarii Masurii 112, sunt in valoare de 106,8 milioane de euro.

Pana la inceputul lunii mai 2012, au fost finalizate 587 de proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri, in valoare de 12,8 de milioane euro. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 230 de proiecte, prevad investitii mixte (culturi vegetale si cresterea animalelor), fiind urmate de 191 de proiecte care vizeaza investitii in culturi de camp. De asemenea, prin 133 de proiecte s-au realizat investitii in horticultura. Alte proiecte finalizate vizeaza sectorul vitivinicol, culturi permanente (plantatii pomicole, arbusti fructiferi, pepiniere, vita-de-vie, livezi etc.) lapte si produse lactate, precum si cresterea porcinelor, a animalelor ierbivore si a pasarilor de curte.

Sursa: APDRP

Sectorul constructiilor: exploatarea potentialului cladirilor cu consum energetic redus pentru restabilirea cresterii

Cladirile cu consum energetic redus si care prezinta un potential ridicat de reducere a emisiilor de CO2 si a costurilor energetice nu sunt inca foarte raspandite pe piata, in ciuda avantajelor lor economice si pentru mediu. Sectorul constructiilor reprezinta peste 10% din totalul locurilor de munca din UE. De aceea, Comisia Europeana a prezentat astazi o strategie menita sa dinamizeze acest sector si sa il promoveze in calitate de motor pentru crearea de locuri de munca si pentru cresterea sustinuta a economiei, in general.

Elementele principale ale strategiei includ stimularea unor conditii favorabile investitiilor, in special in sectorul renovarii si al intretinerii cladirilor, de exemplu, prin incurajarea mobilizarii pachetului de pana la 120 de miliarde EUR de imprumuturi pus la dispozitie de Banca Europeana de Investitii (BEI) in cadrul Pactului pentru crestere economica si ocuparea fortei de munca din luna iunie. In al doilea rand, prin stimularea inovarii si imbunatatirea calificarilor lucratorilor prin promovarea mobilitatii. In al treilea rand, prin imbunatatirea eficientei resurselor, promovand recunoasterea reciproca a sistemelor de constructii durabile din UE. In al patrulea rand, prin oferirea intreprinderilor de constructii de coduri standard de buna practica privind proiectarea, pentru ca acestea sa poata lucra mai usor in alte state membre. In sfarsit, prin promovarea pozitiei mondiale a intreprinderilor europene din sectorul constructiilor, pentru a stimula rezultatele bune si adoptarea unor standarde durabile in tarile terte.

Vicepresedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, comisar pentru industrie si antreprenoriat, a declarat: „In aceasta perioada de grava criza economica si sociala, cladirile cu consum energetic redus reprezinta investitii sigure si viabile pentru societate si investitorii privati. Sectorul constructiilor ar trebui sa considere aceasta situatie ca pe o oportunitate de a inova si de a atrage talente noi. Noile tehnologii ofera un potential major, nu doar in ceea ce priveste locuintele noi, ci si pentru renovarea milioanelor de cladiri existente, sporindu-le eficienta energetica in conformitate cu obiectivele strategiei Europa 2020. Sa nu pierdem aceasta ocazie. Sectorul constructiilor poate deveni un motor de crestere sustenabila.”

De ce are nevoie UE de o strategie pentru sectorul constructiilor?

    • criza financiara si economica a provocat o scadere de 17% a activitatilor din sectorul constructiilor si al infrastructurilor, intre ianuarie 2008 si aprilie 2012, in toate cele 27 de state membre ale UE
    • explozia bulei imobiliar a continuat sa reduca in mod semnificativ activitatea in acest sector si a generat somaj
    • contractarea pietelor de credit si practicile de intarziere a platilor au exercitat o presiune suplimentara asupra solvabilitatii intreprinderilor din sectorul constructiilor
    • sectorul are o nevoie constanta de mana de lucru calificata
    • introducerea de cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero, astfel cum s-a anuntat in reformarea Directivei privind performanta energetica a cladirilor, va constitui o provocare majora pentru sectorul constructiilor
    • eforturile de imbunatatire a eficientei energeticesi deintegrare a surselor regenerabile de energie progreseaza lent, in special in cadrul renovarii cladirilor existente
  • situatia de pe pietele internationale este un factor esential pentru operatorii din UE. Dificultatile apar ca urmare a conditiilor de concurenta existente in alte tari, precum cerintele sociale si de mediu mai putin stricte. Operatorii din afara UE beneficiaza, de asemenea, de ajutoare de stat (de exemplu, in China), ceea ce limiteaza posibilitatile operatorilor din UE de a avea acces la aceste piete.

Etapele urmatoare

Un forum la nivel inalt va fi organizat cu statele membre si cu reprezentantii sectorului pentru a supraveghea punerea in aplicare a strategiei si pentru a formula recomandari privind eventualele ajustari necesare sau noile initiative care urmeaza a fi lansate. In paralel, grupuri tematice si de alta natura vor discuta diferitele abordari pentru punerea in aplicare a unor initiative specifice, vor evalua efectele probabile ale actiunilor existente la nivel national si sectorial asupra acestor initiative specifice si vor identifica oportunitati pentru crearea de sinergii.

Context

Constructiile reprezinta un sector esential pentru economia europeana, generand aproape 10% din PIB-ul UE si oferind 20 de milioane de locuri de munca, in special in cadrul microintreprinderilor si al intreprinderilor mici.

Competitivitatea in sectorul constructiilor poate influenta in mod semnificativ dezvoltarea economiei in ansamblu.

Performanta energetica a cladirilor si eficienta resurselor in fabricatia, transportul si utilizarea produselor folosite in constructia cladirilor si a infrastructurilor au un impact important asupra calitatii vietii cetatenilor europeni. Prin urmare, competitivitatea intreprinderilor de constructii constituie o tema importanta nu numai pentru crestere si ocuparea fortei de munca in general, ci si pentru garantarea sustenabilitatii acestui sector.

Sursa: Comisia Europeana

Cerere de proiecte pentru cofinantare prin cel de-al 7-lea Program Cadru pentru Cercetare si Dezvoltare, masura mediu

Comisia Europeana a lansat o cerere de proiecte pentru cofinantare prin cel de-al 7-lea Program Cadru pentru Cercetare si Dezvoltare, masura mediu.

Bugetul este de 17 milioane euro.

Data limita de depunere a aplicatiilor: 16 septembrie 2012.

Sursa: Consiliul Uniunii Europene

BUCURESTI: Lucrarile la un imobil mixt se desfasoara conform graficului

In sectorul 2 al Capitalei, va fi edificat un imobil mixt (3S+P+Mz+6E), care va avea in componenta un hotel, un restaurant si un club. Suprafata construita a obiectivului va fi de 3.300 mp. In prezent, lucrarile se afla la cota 0. Beneficiarul este reprezentat de o persoana fizica. In vederea realizarii acestei cladiri, antreprenorul solicita oferte pentru achizitia intregii game de materiale pentru constructii. Lucrarile au fost incepute in anul 2011, termenul de finalizare a acestora fiind stabilit pentru luna octombrie a.c.