Ultimii din Europa: România are 5 mp de panouri solare la mia de locuitori

România are instalaţi cinci metri pătraţi de panouri solare la mia de locuitori, în timp ce în Bulgaria raportul este de 2,6 ori mai mare, iar în Ungaria de 2,7 ori mai mare, conform Federaţiei Europene a Industriei de Panouri Solare.

Decalajul faţă de restul ţărilor europene este greu de recuperat în contextul în care programul guvernamental Casa Verde a fost suspendat pe perioadă nedeterminată din lipsă de fonduri. Statul subvenţiona până la 6.000 de lei în cazul montării unei centrale pe peleţi sau a unui sistem cu panouri solare şi 8.000 de lei pentru pompele de căldură.

„Stoparea programului Casa Verde va duce la o scădere dramatică a cererii de panouri solare pe piaţa locală, după ce în ultimii doi ani România a reuşit să recupereze din decalajul avut faţă de ţările vestice în ceea ce priveşte utilizarea pentru producerea de apă caldă menajeră a unor echipamente care folosesc energii regenerative şi care nu sunt poluante în acelaşi timp“, spune Cătălin Drăgulescu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România, distribuitor de sisteme de încălzire.

Potrivit calculelor companiei, înaintea demarării celor trei programe circa 20.000 de locuinţe erau dotate cu panouri solare. Finanţările guvernamentale acordate în perioada 2010 – 2011 au asigurat însă majorarea acestui număr la circa 50.000.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi a anunţat ieri că Fondul de Mediu se apropie de finalizare, motiv pentru care programul „Rabla“ se va opri după atingerea sumei alocate, respectiv 114 milioane lei, în timp ce pentru Casa Verde nu va mai fi organizată etapă de depunere proiecte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *