PHI Darmstadt: Certificate pentru sistemele utilizate la casele pasive

Institutul pentru Case Pasive din Darmstadt – Germania (PHI Dr. Wolfgang Feist) reprezinta una dintre cele mai importante institutii din domeniul certificarii constructiilor sustenabile (in sine), respectiv specialistilor din bransa si sistemelor tehnologice utilizate la executia unor asemenea cladiri. „Pentru a realiza o casa pasiva trebuie folosite materiale componente de inalta calitate: profile performante pentru ferestre cu un indice scazut al transferului termic, unitati extrem de eficiente de ventilatie, conexiuni ce permit eliminarea oricaror punti termice, vitraje care asigura controlul solar si altele. Ca urmare a diversitatii pietei materialelor de constructii si faptului ca toate mesajele de promovare a produselor respective includ sintagmele „cel mai bun sistem” si, mai nou, „destinat intrebuintarii la case pasive”, proiectantul nu poate evalua cu exactitate nivelul real de eficienta energetica a fiecarui element constructiv in parte si valorile finale care ar trebui sa fie stabilite in prealabil. De asemenea, valorile specifice (descrise, de exemplu, in eticheta care insoteste marcajul CE aplicat la produsele pentru constructii) sunt, de multe ori, copiate din tabelele-anexa ale standardelor EN si, de aceea, indica situatii nerealiste sau imprecise, bazate aproape exclusiv pe informatiile furnizate de producatori.
PHI Dr. Wolfgang Feist acrediteaza si arhitecti/proiectanti care au urmat cursuri de specializare in domeniul caselor pasive, in urma unei examinari specifice acestia primind diploma si titulatura de „designer certificat pentru case pasive”, care le permite sa-si desfasoare activitatea in acest domeniu. Trebuie mentionat faptul ca proiectantilor respectivi le sunt verificate cunostintele printr-un nou examen, organizat o data la cinci ani. Institutul din Darmstadt a impus, din luna iulie 2011, noi reglementari de examinare, in concordanta cu dezvoltarea tehnologica actuala. Informatii suplimentare, la www.passiv.de

//

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

72 − = 63