Noul constructor al primului lot din autostrada Nadlac – Arad incepe lucrarile in aprilie

Noul constructor al primului lot din autostrada Nădlac – Arad, respectiv asocierea Astaldi – Max Boegl, va începe lucrările cel mai devreme în aprilie, abia după ce evaluează dacă există degradări la lucrările realizate anterior de Romstrade, în timp ce şase pasaje vor fi reproiectate.
Reprezentanţii constructorului primului lot din autostrada Nădlac-Arad au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în acest moment se face organizarea de şantier, iar cel mai probabil în luna aprilie vor începe efectiv lucrările. Potrivit lui Dănuţ Dascălu, director adjunct al şantierului, în acest moment are loc şi o evaluare a lucrărilor realizate de Romstrade şi a eventualelor degradări apărute în perioada în care şantierul a fost abandonat, după rezilierea contractului cu fostul constructor.
“Facem unele inspecţii pe teren, pentru a stabili metoda de continuare a lucrărilor şi pentru a evalua degradările care ar putea exista. Estimăm că în aprilie începem efectiv lucrul, urmând să aducem pe şantier până la 400 de oameni”, a declarat sursa citată. Tototodată, noul constructor va reproiecta şase pasaje de legătură cu drumuri judeţene şi agricole, fără să schimbe locurile de amplasare a acestora. Reproiectarea acestor obiective este programată să dureze până în luna iunie.
Întrebat dacă va putea fi respectat termenul de încheiere a lucrărilor, respectiv decembrie 2014, Dănuţ Dascălu a declarat că nu au fost luate în calcul întârzieri în execuţia primului lot al autostrăzii Nădlac-Arad. Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de consorţiul româno – portughez Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 382,9 milioane lei, iar lotul al doilea (16,6 km) de compania germană Alpine Bau, pentru 411,4 milioane lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *